Dezbaterea „Gândește Verde”

Dezbaterea „Gândește Verde”

Transformarea Europei în primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050 este cea mai mare provocare și oportunitate a epocii noastre. Pentru a reuși acest lucru, Comisia Europeană a prezentat Pactul ecologic european, cel mai ambițios pachet de măsuri care ar trebui să le permită cetățenilor și întreprinderilor din Europa să beneficieze de tranziția către o economie verde și durabilă. Măsurile variază de la reducerea ambițioasă a emisiilor și investițiile în cercetarea și inovarea de vârf până la conservarea mediului natural al Europei.

Susținut de investiții în tehnologii ecologice, soluții durabile și noi întreprinderi, Pactul ecologic poate fi o nouă strategie de creștere a economică a UE. Succesul său depinde în mare măsură de implicarea și angajamentul publicului și al tuturor părților interesate, astfel că promovarea în rândul elevilor, reprezintă obiectivul de bază al dezbaterii „Gândște verde”.

 

Organizatori:

Dezbaterea  este organizată de Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, în cadrul proiectului Centrul Europe Direct Bistrița, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bistrița, Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și în parteneriat cu universitatea Babeș Boliay Extensia Bistrița – în cadrul proiectului Noaptea Cercetătorilor!

 

Tematica: Reflectarea, prin intermediul dezbaterii, a eforturilor Uniunii Europene în domeniul ecologic și înțelegerea modalității în care autoritățile și mediul de afaceri se implică faţă de factorii distructivi ai mediului.

Dezbaterea se desfăşoară, astfel:

Echipa 1 – formată din cinci studenți – susține implicarea Autorităților publice

Echipa 2 – formată din cinci studenți – susține implicarea afacerilor

 

Metodologie de desfășurare: Activitatea se va desfășura on line.

 

Echipa 1 va avea un timp de 10 minute să-și prezinte argumentele cu privire la implicarea/importanța Autorităților publice ca stakeholderi importanți în atingerea țintelor stabilite prin Pactul Ecologic European

Echipa 2 va avea un timp de 10 minute să-și prezinte argumentele cu privire la implicarea/importanța  afacerilor  ca stakeholderi importanți în atingerea țintelor stabilite prin Pactul Ecologic European

După finalizarea celor două calupuri de argumentare cele două echipe vor avea alocate 15 minute, timp să-și pregătească, separat, argumentele contra echipei adverse

Echipa 1 va avea un timp de 8 minute să-și prezinte argumentele contra celor asumate de Echipa 2 în prima etapă

Echipa 2 va avea un timp de 8 minute să-și prezinte argumentele contra celor asumate de Echipa 2 în prima etapă

Evaluarea argumentelor participanților  din cele două echipe se va realiza de un juriu format din

  • Reprezentantul PMB
  • Reprezentantul CCI BN
  • Reprezentantul UBB

 

Toți participanții vor fi premiați, vor fi acordate premii  pentru echipa care a avut cele mai corecte, coerente și adecvate argumente PRO si pentru echipa cu cele mai corecte, coerente și adecvate argumente contra.

Surpriza– se va acorda un premiu special care va fi anunțat în cadrul concursului.

 

Cine poate participa: concursul se adrezează studenților UBB extensia Bistrița care formează o echipă de cinci persoane. La concurs se pot înscrie doar două echipe și criteriul de selecție este primul venit primul servit.

 

Calendarul de desfășurare:

  • 18 noiembrie – 23 noiembrie  2020: Inscrierea echipelor pe platforma ZOOM
  • 23 noiembrie – 27 noiembrie  2020: pregatirea echipelor
  • 27 noiembrie 1600-1800 pregătirea și desfășurarea dezbaterii
  • 27 noiembrie 2020: Jurizarea lucrărilor de către organizatori și parteneri, anunțarea câștigătorilor

 

Informaţiile necesare şi asistenţă vor putea fi obţinute contactând  Centrul  Europe Direct Bistrița – persoană de contact: Muresan Monica – tel: 0733900201, 0263230640. 

 Evaluarea lucrărilor se va face în baza următoarelor criterii:

Criteriu Punctaj
1. originalitata argumentului 1-20 p
2. calitatea si claritatea prezentării 1-20 p
3. corectitudinea informației 1-20 p
4.  încadrarea în tema 1-20 p
5.  caracterul inovator 1-20 p

Premierea câștigătorilor: Premiile vor putea fi ridicate, personal, de la Camera de Comerț și Industrie Bistrița Năsăud, str. Petre Ispirescu nr. 15 A, începând de miercuri 3 Decembrie 2020.

Categories: Activitati