Economia Circulara

Back to homepage

Introducere in economia circulara

Deja de ani buni, în cercurile decizionale europene și mondiale se vehiculează un concept care nu este atât de nou, însă care abia acum începe să capete vizibilitate și atenția cuvenită: economia circulară.

În cele mai simple cuvinte, economia circulară este o economie care produce zero deșeuri. Este o paradigmă nouă, un circuit economic în care, încă din faza de design, totul se proiectează în așa fel încât ceea ce intră într-un produs sau proces, se încadrează în două categorii: fie este o componentă biodegradabilă, fie este o componentă cu 100% potențial de reciclare.

Implicațiile sunt uriașe, însă e nevoie de o astfel de schimbare pentru a reuși tranziția spre o Europă mai ambițioasă din punct de vedere circular. Această schimbare vine prin educarea elevilor familiarizându-i de mici cu acești termeni și concepte, conștientizându-i cu privire la existenţa unor forme alternative de economie prietenoasă cu mediu, cât și cu privire la avantajele şi provocările modelului de economie circulară.

Elevii manifestă o nevoie acută de informare în ceea ce  privește oportunitățile oferite de UE în domeniul economiei circulare, oportunități ce vizează implicarea civică în acțiuni de voluntariat în domeniul ecologizării, reciclarii, refolosirii resurselor.

Prin activitate sa CIED sprijina elevii în dezvoltarea  competențelelor în  înțelegerea importanței implicării civice în acțiuni ce vizează parcurgerea drumului spre o eră circulară, de la linear la circular. Astfel, va crește gradul de înțelegere și responsabilizare a elevilor cu privire la importanța protejării mediului.

Mai jos gasiti cateva resurse informationale referitoare la economia circulara.

Cradle to cradle

Economie circulara