Femeile într-un echilibru instabil între familie și carieră

Femeile într-un echilibru instabil între familie și carieră

Felicia C. Macarie

 

Până în anii 1960 femeile nu se gândeau la propria carieră ele fiind prezente în zona conducerii organizațiilor doar ca secretare şi soţii de director. În acea perioadă numirea unui bărbat întro funcţie de top management era precedată de verificarea soţiei acestuia care trebuia să corespundă exigenţelor organizației în calitate de viitoare amfitrioană a soţului, pe care trebuia

să-l însoţească la întâlnirile importante unde comportamentul şi atitudinea ei puteau influenţa imaginea organizației.

În prezent acest model de soţie nu mai există, organizațiile nefiind interesate, atunci când promovează personalul, de partenerii de viaţă ai angajaţilor, cu atât mai mult cu cât şi femeile nu numai bărbaţii sunt promovate în posturi de conducere.

Un cercetător important al ştiinţei managementului declara:

„Pentru posturile din management, organizaţiile doresc […] oameni care să valorifice instinctul şi intuiţia, precum şi analiza şi raţionalitatea, care să poată fi duri, dar şi sensibili, fermi dar prietenoşi, oameni care pot întruni aceste contradicţii necesare. Vor, deci, cât mai multe femei”  (Handy, 1994).

În ultimii ani legislaţiile ţărilor lumii garantează accesul femeilor pe piaţa muncii, inclusiv la cele de nivel managerial şi împiedică discriminarea împotriva femeilor la locul de muncă. Dar femeile sunt prezente mai ales în posturile birocratice sau în domeniul prestării serviciilor, în sănătate şi în sectorul public al învăţământului.

Femeile sunt privite diferit de către o societate sau alta în ceea ce priveşte rolul lor de susţinătoare ale unui cămin şi/sau ca femei de carieră. Femeia este mai ales mamă şi soţie iar bărbatul este cel care câştigă resursele necesare familiei. Această atitudine o întreţin chiar femeile prin modul în care îşi educă copiii: fetiţele sunt îndrumate să înveţe a găti, să spele vasele, să facă curăţenie, să calce rufele, să-şi dezvolte îndemânarea în activităţi manuale, să îngrijească fraţii mai mici; băieţii sunt îndemnaţi să facă sport, să studieze, să se joace, să conducă maşina. Altfel spus, fetele sunt pregătite să devină mai ales soţii şi mame iar băieţii să se realizeze profesional şi să facă carieră.

Organizaţiile tratează diferit căsătoria bărbaţilor şi a femeilor: bărbaţii căsătoriţi sunt o investiţie bună pentru organizaţie deoarece având familie aceştia sunt îngrijiţi şi sprijiniţi în munca lor în timp ce femeile căsătorite nu sunt bine apreciate deoarece acestea îşi neglijează cariera în favoarea familiei. Datorită acestei atitudini majoritatea femeilor de carieră evită căsătoria în favoarea carierei profesionale. Cercetările efectuate arată că doar 58% dintre femeile cu funcție de conducere sunt căsătorite în comparaţie cu 93% dintre bărbaţii manageri iar dintre femeile manager căsătorite doar jumătate au copii faţă de 90% dintre managerii bărbaţi care au copii. De asemenea, multe femei cu funcție managerială sunt divorţate sau despărţite.

Chiar dacă nu au copii care să le solicite, femeilor le rămân responsabilităţile familiale tradiţionale pe care prea puţini bărbaţi şi le asumă. Problema  cheie a femeii de carieră pare a fi găsirea unui partener bărbat care să o sprijine şi care să împartă cu ea responsabilităţile familiale fără a simţi că femeia îl ameninţă prin succesul său sau prin faptul că obţine venituri mai mari.

Problema concediilor de maternitate (paternitate) este diferit rezolvată de legislaţiile ţărilor europene. În iulie 1994, Curtea Europeană de Justiţie a interzis prin lege concedierea femeilor pe motiv că sunt însărcinate sub acuzaţia de discriminare sexuală.   În octombrie 1994, o directivă a Uniunii Europene a dat dreptul femeilor însărcinate la minim 14 săptămâni de concediu de maternitate.

Îngrijirea copiilor mici reprezintă o altă problemă cu care se confruntă femeile, în special cele cu atribuţii manageriale, care îşi continuă activitatea profesională după concediul de maternitate.

Cele mai bune facilităţi guvernamentatele pentru îngrijirea copiilor le asigură în Europa ţările nordice (Finlanda şi Danemarca). În restul Europei părinţii se descurcă singuri suportând de cele mai multe ori cheltuieli foarte mari. Sunt însă şi părinţi cărora organizaţiile le oferă centre proprii pentru îngrijirea copiilor.

Bărbaţii şi-au format de-a lungul timpului anumite atitudini şi convingeri despre performanţele femeilor în posturi de conducere. Literatura consemnează astfel de stereotipii care încă funcţionează. Flanders identifică următoarele mituri tipice: femeilor nu le place puterea sau le este frică de ea; femeile nu au calităţi de conducător, în special nu ştiu să se impună; femeile nu sunt destul de nemiloase la locul de muncă.

Letiţia Baldrige dă câteva exemple ale modului de gândire inexact şi stereotip care poate dăuna carierei unei femei, dacă este exprimat sau gândit tacit de către colegi: dacă se impune, înseamnă că nu este feminină; dacă vorbeşte moale, nu este îndeajuns de pricepută; dacă este măritată şi are copii, îşi va neglija munca; dacă este măritată, nu ar trebui luată în consideraţie pentru o promovare care i-ar cere schimbarea domiciliului în alt oraş, fiindcă nu-şi va părăsi bărbatul;dacă organizația investeşte timp şi bani pentru pregătirea ei, ea va rămâne însărcinată şi îşi va abandona serviciul; ca femeie este evident că nu poate avea aceleaşi posibilităţi pe care le au colegii ei bărbaţi.

De multe ori se poate observa că femeile sunt judecate după standarde diferite faţă de bărbaţi, referitor la comportament, atitudine, abilităţi şi calităţi. În realitate există prea puţine dovezi în sprijinul acestor prejudecăţi masculine, insuficiente pentru discriminarea femeilor.

Felicia C. Macarie

Categories: Stiri