Inteligența artificială

Inteligența artificială este un trend tehnologic, a cărui popularitate a explodat în ultimii ani, cetățenii UE utilizeazând servicii și produse care au la baza inteligența artificială, tot mai des în activitatea de zi cu zi, profesional sau pentru diferite afaceri.

Termenul de „inteligență artificială” a fost introdus în anul 1956 și promite să ofere răspunsuri la multe dintre problemele societății cu ajutorul tehnologiei de înaltă calitate. Acest demers este posibil doar dacă se dezvoltă într-un cadru legislativ corect și cetațenii statelor membre au încredere în soluțiile propuse privind inteligența artificială. UE prin cadrul legislativ creat dorește să încurajeze cetățenii să adopte soluții de inteligență artificială și întrepreinderile să le dezvolte și să le implementeze, asigurându-i că legislația adoptată respectă valorile fundamentale ale Uniunii.

Comisia Europeană a propus în data de 21 aprilie 2021 noi norme și măsuri în domeniul intligenței artificiale, care fac parte din Noul Regulament privind Inteleligența Artificială. Aceste norme au fost elaborate cu scopul de a asigura cetațenii statelor membre că siguanța și drepturile fundamentale sunt garantate. Uniunea Europeană prin adoptarea noului cadru legislativ, prin schimările de politică și investițiile necesare își va consolida poziția de lider mondial în devoltarea inteligenței artificiale centrată pe factorul uman.

Noul cadru legislativ va fi respectat de toate statele membre și se va aplica aborbarea pe riscuri, pe care o impun noile norme, după cum urmează:

Abordarea europeană privind o IA de încredere[1]

Risc inacceptabil: Vor fi interzise sistemele de IA considerate o amenințare clară la adresa siguranței, a mijloacelor de subzistență și a drepturilor persoanelor. Printre acestea se numără sistemele sau aplicațiile de IA care manipulează comportamentul uman pentru a împiedica utilizatorii să își exercite liberul arbitru (de exemplu, jucării care utilizează asistența vocală încurajând un comportament periculos din partea minorilor ) și sistemele care permit guvernelor să efectueze o evaluare a comportamentului social („social scoring”).

Risc ridicat: Sunt considerate ca prezentând un grad ridicat de risc sistemele în care tehnologia IA este utilizată în:

  • infrastructurile critice (de exemplu, transporturile), care ar putea pune în pericol viața și sănătatea cetățenilor;
  • formarea educațională sau profesională, care poate determina accesul la educație și traiectoria profesională a unei persoane (de exemplu, sistemul de notare utilizat în cadrul examenelor);
  • componentele de siguranță ale produselor (de exemplu, o aplicație a IA utilizată în chirurgia robotică);
  • ocuparea forței de muncă, gestionarea lucrătorilor și accesul la activități independente (de exemplu, software de selecție a CV-urilor pentru procedurile de recrutare);
  • serviciile publice și private esențiale (de exemplu, evaluarea bonității care îi împiedică pe cetățeni să aibă posibilitatea de a obține un împrumut);
  • activitatea de asigurare a respectării legii care poate aduce atingere drepturilor fundamentale ale cetățenilor (de exemplu, evaluarea fiabilității probelor);
  • gestionarea migrației, a azilului și a controlului la frontiere (de exemplu, verificarea autenticității documentelor de călătorie);
  • administrarea justiției și procesele democratice (de exemplu, aplicarea legii în cazul unui set concret de date factuale).

Înainte de a putea fi introduse pe piață, sistemele de IA care prezintă un grad ridicat de risc vor face obiectul unor obligații stricte, astfel încât să se asigure următoarele:

  • sisteme adecvate de evaluare și reducere a riscurilor;
  • calitatea ridicată a seturilor de date care alimentează sistemul, pentru a se reduce la minimum riscurile și rezultatele discriminatorii;
  • înregistrarea activității pentru a asigura trasabilitatea rezultatelor;
  • documentația detaliată care să furnizeze toate informațiile necesare privind sistemul și scopul acestuia, pentru ca autoritățile să poată evalua conformitatea sistemului în cauză;
  • informații clare și adecvate pentru utilizatori;
  • măsuri care să garanteze o supraveghere umană corespunzătoare, în vederea reducerii la minimum a riscului;
  • un nivel ridicat de robustețe, securitate și precizie.

Risc limitat, și anume sistemele de IA care fac obiectul unor obligații specifice în materie de transparență: Atunci când utilizează sisteme de IA, cum ar fi roboții de chat, utilizatorii ar trebui să fie conștienți de faptul că interacționează cu un aparat, astfel încât să aibă posibilitatea de a lua o decizie în cunoștință de cauză: fie să folosească în continuare respectivul sistem de IA, fie să renunțe la serviciile acestuia.

Risc minim: Propunerea legislativă permite utilizarea gratuită a unor aplicații cum ar fi jocurile video bazate pe IA sau filtrele antispam. Marea majoritate a sistemelor de IA se încadrează în această categorie. Proiectul de regulament nu intervine aici, întrucât aceste sisteme de IA prezintă doar un grad de risc minim sau nu prezintă niciun risc pentru drepturile sau siguranța cetățenilor.

Comisia Europeană propune ca autoritățile naționale competente de supraveghere a pieței să asigure respectarea noilor norme. Instituirea Comitetului European pentru inteligența artificială va facilita punerea în aplicare a noilor norme și va stimula elaborarea de standarde în domeniul IA. În plus, se propun coduri de conduită voluntare pentru sistemele de IA care nu prezintă un grad ridicat de risc, precum și spații de testare în materie de reglementare pentru a facilita inovarea responsabilă.

Abordarea europeană privind excelența în domeniul IA

Comisia se angajează să promoveze inovarea în dezvoltarea și utilizarea tehnologiei IA în toate sectoarele, în toate statele membre.

Planul coordonat privind IA a permis dezvoltarea unor strategii naționale dinamice și acordarea de finanțare din partea UE pentru parteneriatele public-privat și pentru rețelele de cercetare și inovare. Actualizarea cuprinzătoare a Planului coordonat propune măsuri comune concrete de colaborare, care să asigure că toate eforturile sunt aliniate la Strategia europeană privind IA și la Pactul verde european. În contextul pandemiei Covid- 19 actualizarea Planului Coordonat prezintă o viziune de accelerare a investițiilor în domeniul IA, care poate contribui la redresare.

Planul coordonat actualizat va utiliza fondurile alocate prin intermediul programelor Europa digitală și Orizont Europa, precum și prin intermediul Mecanismului de redresare și reziliență, care prevede un obiectiv de 20 % pentru cheltuielile din domeniul digital și prin programele politicii de coeziune, în următoarele scopur[2]i:

  • crearea unor condiții propice pentru dezvoltarea și adoptarea IA prin schimbul de informații privind politicile, partajarea de date și investițiile în capacitățile informatice critice;
  • promovarea excelenței în domeniul IA, „din laborator pe piață”, prin instituirea unui parteneriat public-privat, construirea și mobilizarea capacităților de cercetare, dezvoltare și inovare și punerea la dispoziția IMM-urilor și a administrațiilor publice a infrastructurilor de testare și experimentare, precum și a centrelor de inovare digitală;
  • asigurarea faptului că IA este în serviciul cetățenilor și constituie o forță pozitivă pentru societate, fiind în avangarda dezvoltării și a implementării unei IA de încredere, stimulând talentele și competențele prin sprijinirea stagiilor, a rețelelor de studii doctorale și a burselor de studii postdoctorale în domeniile digitale, integrând încrederea în politicile din domeniul IA și promovând la nivel mondial viziunea europeană privind o IA durabilă și de încredere;
  • consolidarea poziției de lider strategic în sectoarele și tehnologiile cu un impact puternic, inclusiv în domeniul mediului, punând accentul pe contribuția IA în ceea privește producția durabilă, sănătatea – prin extinderea schimbului transfrontalier de informații –, sectorul public, mobilitatea, afacerile interne, agricultura și robotica.

Abordarea europeană privind noile echipamente tehnice

Echipamentele tehnice acoperă o gamă largă de produse de consum și profesionale, de la roboți la mașini de tuns iarba, imprimante 3D, utilaje de construcții și linii de producție industrială. Directiva privind echipamentele tehnice, înlocuită de noul Regulament privind echipamentele tehnice, a definit cerințele de sănătate și siguranță pentru echipamentele tehnice. În timp ce noul Regulament privind IA va aborda riscurile în materie de siguranță ale sistemelor de IA, Regulamentul privind echipamentele tehnice va asigura integrarea în siguranță a sistemelor de IA în toate echipamentele tehnice.

Regulamentul privind echipamentele tehnice va răspunde nevoilor pieței prin sporirea clarității juridice a dispozițiilor actuale, prin reducerea sarcinii administrative și a costurilor suportate de întreprinderi prin autorizarea formatelor digitale pentru documentație și prin adaptarea taxelor achitate de IMM-uri pentru evaluarea conformității, asigurând totodată coerența cu cadrul legislativ al UE pentru produse.[3]

Propunerile Comisiei privind o abordare europeană în domeniile inteligenței artificiale și echipamentelor tehnice urmează să fie adoptate de Parlamentul European și statele membre în cadrul procedurii legislative ordinare. Odată adoptate, regulamentele sunt direct aplicabile în întreaga UE. Comisia va continua să colaboreze cu statele membre pentru a pune în aplicare măsurile anunțate în Planul coordonat și încurajează punerea în aplicare a strategiilor naționale privind IA.

 

[1] https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/ip_21_1682

[2] https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/ip_21_1682

[3] https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/ip_21_1682

Categories: Glosar