Planul Național de Relansare și Reziliență-Pilonul VI- Politici pentru generația următoare, copii și tineri

Planul Național de Relansare și Reziliență-Pilonul VI- Politici pentru generația următoare, copii și tineri

Criza economică din 2008 a avut drept consecință la nivel european dublarea ratei    șomajului în rândul tinerilor (15-24 de ani) până aproape de 25%. În ultimii ani a început să scadă până la un nivel de 15%. România se află peste media europeană, înregistrând o rată de aproximativ 19%, care ajunge până aproape de 30% în anumite regiuni.

UE a luat o serie de măsuri pentru a crea un sistem integrat ce asigură calitatea de angajare, educația continuă și formarea pentru tineri. Crearea Garanției pentru tineret a constituit un răspuns la ultima criză economică și la rata șomajului în rândul tinerilor.

Pe lângă existența șomajului în rândul tinerilor, 6,5 milioane de tineri din UE nu erau încadrați profesional și nu urmau niciun program educațional sau de formare (NEETs). România are una dintre cele mai scăzute rate de participare la forța de muncă din UE. Populația în vârstă de muncă a scăzut constant din 2008 în timp ce deficitul de forță de muncă și de forță de muncă calificată a crescut.

România are rezultate deosebit de slabe în raport cu media UE în ceea ce privește tinerii care nu sunt încadrați profesional și nici nu urmează vreun program educațional, de formare sau de calificare în muncă. Disparitățile dintre mediul urban și cel rural creează inegalități foarte mari în ceea ce privește veniturile și oportunitățile în rândul populației. În 2018, ponderea tinerilor care nu erau încadrați profesional și nu urmau

niciun program educațional sau de formare în rândul populației tinere din mediul rural

era de aproape trei ori mai mare decât cea a tinerilor din mediul urban (18,1 %, comparativ cu 7 %).

Crearea și diversificarea competențelor și abilităților pentru tineret reprezintă puntea dintre educație, formare sau muncă, contribuind astfel la prevenirea excluziunii, la

echitatea și egalitatea de șanse a acestei categorii. Crearea oportunităților în ceea ce privește schimburile, cooperarea, acțiunea culturală și civică pentru tineri contribuie la

dezvoltarea și consolidarea de competențe personale, sociale și civice, la creșterea

capacității de inserție profesională și la atitudinea proactivă a acestora pe piața forței

de muncă, în mediu antreprenorial, socio-politic sau sportiv.

Asigurarea accesului egal pentru toți tinerii în cadrul programelor destinate acestora este unul dintre obiectivele avute în vedere pentru construirea unei societăți echitabile, bazate pe valori și identitate europeană. Tinerii manifestă interes pentru politică și sunt activi din punct de vedere social – jumătate sunt implicați în activități organizate, aproape o treime sunt voluntari activi, iar alții sprijină o cauză atrăgând atenția massmediei sau făcând o alegere în calitate de consumatori.

“Diagnoza 2020 – Situația tineretului și așteptările sale”, analiză comparativă 2018-

2020 realizată de Institutul Român de Evaluare și Strategie pentru Ministerul Tineretului

și Sportului și publicată în decembrie 2020 arată un indice îngrijorător de scăzut al

încrederii tinerilor în autoritățile publice. Astfel, în 2020 aceștia au încredere multă și

foarte multă în proporție de 10% în Guvern (8% în 2018), 8% în Parlamentul României

(7% în 2018) și 4% în partidele politice (la fel ca în 2018). La fel de îngrijorătoare este

scăderea abruptă a acestui indice în școală la 32% în 2020 comparativ cu 53% în 2018, sentimentul că pot influența în foarte mică măsură deciziile importante care se iau în comunitățile lor, la nivel național sau european și faptul că “neîncrederea de la nivel

macro, instituțional, se observă și la nivel interpersonal. Jumătate dintre tineri cred că

este cel mai bine să nu ai încredere în nimeni și că nimănui nu-i pasă foarte mult ce se

întâmplă cu ceilalți.”.

Cercul încrederii trebuie restabilit, cu atât mai mult cu cât actualele generații de tineri opun, în mod natural, o rezistență crescută față de ierarhia tradițională și simt nevoia de a fi implicați și abordați ca resursă și de a fi parte din politicile publice care le definesc viitorul dar, mai ales prezentul. Un instrument foarte util în acest sens par a fi

organizațiile neguvernamentale care au avut o dublare a capitalui de încredere la 51%

în 2020 comparativ cu 26% în 2018 și se află în topul încrederii pe locul 2 după armată

(67% în 2020, 55% în 2018) și alături de biserică (42% în 2020, 38% în 2018) dublat

de faptul că gradul de încredere în Uniunea Europeană, și implicit, în instrumentele

sale de intervenție precum PNRR, este de 57%.

Trebuie subliniat că aceste tendințe se regăsesc și în rândul tinerilor vulnerabili  pentru care există un set de date separat în 2020 ce permite o analiză mai aprofundată a nevoilor și aspirațiilor acestora. Indicele de încredere prezintă o dublare comparativ cu media pentru Guvern (19%), Parlamentul României (20%) și partidele politice (11%), același nivel pentru armată (67%), variațiuni ușoare pentru organizații neguvernamentale (48%) și biserică (43%) dar și semnificativ mai mare în Uniunea Europeană (64%).

Printre recomandările Diagnozei se regăsesc: 1) susținerea tinerilor cu posibilități

reduse în vederea asigurării egalității de șanse; 2) dezvoltarea programelor, inițiativelor menite să faciliteze asumarea unui rol activ de către tineri în viața publică și 3) dezvoltarea unor structuri de suport sustenabile în domeniul tineretului.

În România există o lipsă de coordonare între prioritățile de politică publică în domeniul social, activitățile de tineret și acțiunile de voluntariat fiind stimulate cu precădere de societatea civilă. Personalul angajat în domeniul asistenței sociale este insuficient,având în vedere că unu din trei români trăiește în sărăcie, iar lucrătorii de tineret angajați sunt de ordinul zecilor la o populație tânără de aproape cinci milioane de cetățeni români.

Corpul Român de Solidaritate și Cooperare vine în completarea celui european, prin

crearea unui ecosistem integrat de servicii și organizații pentru tineri (dar și pentru adulți și vârstnici care doresc să se implice în activități cu impact în comunitate).

Sectorul de tineret din România a intrat pe o pantă descendentă în România ultimilor

30 de ani, cu o infrastructură care a dispărut și investiții din partea autorităților    publice care sunt, mai degrabă, simbolice în ultimii ani. În mod paradoxal, exploatată inteligent, cu o viziune coerentă și prin implicarea tuturor actorilor relevanți, această situație îl poate transforma, similar cu dezvoltarea sectorului digital, într-unul din domeniile cele mai dinamice în timp relativ scurt, acestea profitând de avansul realizat în alte țări dar și de o serie de programe sau inițiative punctuale precum cele propuse prin PNRR pentru a crea un ecosistem de servicii integrate.

Sportul nu trebuie neglijat în acest context fiind poate una dintre oportunitățile de incluziune a tinerilor din mediile defavorizate. De altfel, conform Anuarului sportului

(MTS- 2019) numărul de tineri legitimați la cluburile sportive la divizia de tineret/cadeți/juniori era de 128.517, iar numărul de copii era de 78.580. Activitățile sportive incluzive pot ajuta tinerii să obțină valori civice și sociale europene și să promoveze următorii factori sociali: comportament adecvat, respectarea regulilor, alternativitatea, cooperarea și integrarea socială. Fenomenul de integrare socială prin sport poate fi considerat ca fiind un proces interactiv, de cunoaștere, de asimilare și practicare a valorilor sportive precum fair-play, munca în echipă, spirit de echipă, devotament, dăruire, competență, competiție, angajament, tolerență, non-violență etc.

Recomandările specifice de țară (2020) subliniază că echitatea, incluziunea, calitatea

educației și capitalul uman rămân provocări importante, fiind necesare reforme și investiții strategice în acest domeniu, iar pe de altă parte că nu se constată nicio îmbunătățire a rezultatelor școlare, în special în rândul copiilor din zonele rurale și din zonele defavorizate din punct de vedere economic.

Ultimul raport de țară menționează o serie de provocări sociale și în materie de ocupare a forței de muncă care ar trebui abordate. Sărăcia și excluziunea socială, precum și sărăcia persoanelor încadrate în muncă rămân la cote foarte ridicate, iar inegalitățile în materie de venituri s-au adâncit. Inegalitățile persistă, în special în cazul persoanelor din zonele rurale și defavorizate. Rata de părăsire timpurie a școlii este ridicată (15,3% fața de media UE 10,3%), iar țintele stabilite pe Strategia 2020 nu sunt îndeplinite cu privire la investițiile în cercetare și dezvoltare și la părăsirea timpurie a școlii.

Ponderea persoanelor care în 2018 au părăsit timpuriu sistemul de învățământ și de

formare profesională a fost în mediul rural cu 10,5 puncte procentuale mai mare decât în orașe și suburbii și de șase ori mai mare decât în orașele mari. Numărul ridicat de persoane care părăsesc timpuriu sistemul de învățământ și de formare profesională, ca de exemplu în Regiunea Sud-Est (21,3%) sau în Regiunea Nord-Est (19,5%) și nivelul foarte scăzut al oportunităților de perfecționare pentru adulți reprezintă în continuare o problemă importantă.

Echitatea, caracterul incluziv și calitatea educației depind în mare măsură de investiții și de reforme în sistemului educațional care să ducă la creșterea accesului la educație și formare de calitate, la participarea zilnică la orele de curs și la finalizare ciclurilor educaționale obligatorii, prin reducerea pierderilor din sistem (abandon școlar, părăsire timpurie a școlii, absenteism).

Nu există încă la nivel național o strategie integrată care să abordeze problema părăsirii timpurii a școlii. Nu se constată o îmbunătățire a rezultatelor școlare, în special în rândul copiilor din zonele rurale și cele defavorizate din punct de vedere economic.

Nivelul de dobândire a competențelor digitale este scăzut, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la integrarea viitoare a absolvenților pe piața forței de muncă.

Relevanța pe piața forței de muncă a învățământului profesional și tehnic și a învățământului superior rămâne scăzută, ceea ce restrânge perspectivele absolvenților

de a-și găsi un loc de muncă. Accesul la o educație de calitate și favorabilă incluziunii rămâne insuficient și nu au fost luate măsuri de îmbunătățire a competențelor. În plus, rezultatele școlare au rămas constant la un nivel scăzut, în timp ce ratele de părăsire timpurie a școlii au rămas ridicate. Asigurarea egalității de șanse pentru elevii care provin din gospodării sărace, în special din zonele rurale, și din comunitatea romă rămâne o problemă. Participarea redusă la educația și îngrijirea timpurie accentuează inegalitatea de șanse între elevi.

Numai 15,7 % din copiii cu vârste sub trei ani sunt înscriși în servicii formale de îngrijire a copiilor. În cazul copiilor cu vârsta cuprinsă între patru ani și vârsta de școlarizare obligatorie, participarea a crescut la 89,6 % în 2017, dar rămâne sub media UE (95,4%). Această rată este semnificativ mai mică în cazul copiilor din zonele rurale și din comunitățile dezavantaje. Acest lucru are un efect negativ asupra dobândirii competențelor de bază și asupra mobilității sociale a copiilor din medii defavorizate sau din comunități marginalizate.

Integrarea comunității rome rămâne o provocare. Rata de înscriere a copiilor romi în

sistemul de învățământ este în continuare sub media țării. În pofida anumitor progrese, rata de părăsire timpurie a școlii este ridicată, iar segregarea educațională rămâne o provocare. Punerea în aplicare a Strategiei naționale de incluziune a romilor înregistrează întârzieri, printre altele și din cauza lipsei de coordonare între părțile interesate.

Echitatea, incluziunea și calitatea învățământului rămân provocări importante iar

cheltuielile pentru educație sunt printre cele mai scăzute din UE (2,8 % din PIB față de media UE de 4,6 %), cu o diferență și mai mare la nivel preșcolar și primar (21,8 % din

buget față de media de 32 %). Gradul de acoperire al rețelei de grădinițe a crescut, însă persistă disparitățile dintre mediul rural și cel urban.

Pentru nivelul de îngrijire formală pentru copiii mai mici de 3 ani care beneficiază de îngrijire formală, deși indicatorul a avut un trend ascendent pana la 15,7 în 2017, valoarea acestuia a început să scadă, fiind necesare măsuri suplimentare pentru creșterea acestui indicator, pentru crearea premiselor unei educații echitabile și incluzive timpurii.

Deși impactul real al pandemiei asupra educației nu a fost încă evaluat, se pot observa

efecte colaterale asupra sistemului de educație din România, cauzate în mare parte de închiderea școlilor și de lipsa capacității sistemului de a facilita trecerea de la sistemul educațional față în față către învățarea on-line, la scară largă. Întreruperile prelungite ale procesului educațional au afectat în special elevii dezavantajați din punct de vedere al învățării pe fond socio-economic, care nu pot face față eficient sistemului educațional în contextul strategiilor de învățare la distanță. Prin urmare, este posibil ca numărul elevilor care erau deja în situație de risc de părăsirea timpurie a școlii să crească. În acest context, sistemul educațional trebuie să fie în măsură să atenueze abandonul școlar și lipsa învățării prin intermediul unor acțiuni și măsuri adecvate și imediate.

În tot acest context, reforma guvernanței sistemului de educație a devenit o necesitate

în vederea separării componentei de management de procesul educațional. În acest fel se urmărește evitarea dublei atribuiri, introducerea instrumentelor financiare flexibile la dispoziția unităților de învățământ, precum și simplificarea proceselor de obținere a avizării și a creditării acestora. Prin implementarea acestei reforme va fi posibilă transferarea atribuțiilor din sistem centralizat către consiliile de administrație ale școlilor pentru a identifica și implementa nevoile identificate la nivelul fiecăreia în parte.

 

Rezumatul reformelor și investițiilor prevăzute în componentele aferente

Pilonului VI. Politici pentru generația următoare, copii și tineri

 

Componenta VI.1 România Educată – Programul național de reducere a

abandonului școlar

 

Orientarea fondurilor spre școlile vulnerabile și intervenție directă la nivel de

școală și copil vulnerabil prin dezvoltarea unei scheme de granturi pentru 1600 de

scoli identificate ca având număr mare de elevi cu risc de abandon, precum și a unui program de burse punte pentru liceu – pentru elevi în risc de abandon școlar la trecerea de la gimnaziu la liceu.  Reforma învățământului rural printr-o schemă de granturi pentru pilotarea a 3 consorții școlare rurale care vor deservi populațiile școlare din mai multe UAT-uri reunite voluntar.

Componenta VI.2 Granturi pentru tineret și sport

Întărirea capacității autorității publice centrale de resort prin dezvoltarea adecvată a corpului de specialiști în domeniul tineretului, inclusiv prin digitalizarea sectorului de tineret;

Întărirea capacității serviciilor și instituțiilor publice pentru tineret și studenți, din teritoriu, în vederea pregătirii procesului de descentralizare și de susținere a autorităților publice locale pentru transferul de competențe în domeniul tineretului;

Susținerea sectorul neguvernamental de și pentru tineret, prin proiecte pentru investiții și pentru resursa umană specializată în lucru cu tinerii și integrare socială, precum și prin scheme de granturi cu mecanisme financiare simplificate, în vederea cooperării pentru creșterea calității serviciilor oferite și atingerii unui număr cât mai mare de tineri;

Crearea unui centru național de resurse pentru sport și promovarea sporturilor și principiilor olimpice ca instrumente de includere socială;

Digitalizarea registrului național sportiv și realizarea unei platforme naționale integrate pentru susținerea antrenorilor.

 

Componenta VI.3 Programul Național pentru Creșe

Dezvoltarea unui sistem unitar integrat pentru copilăria timpurie printr-un mecanism de cooperare inter-instituțională și coordonare intersectorială pentru servicii pentru copiii de la naștere la 6 ani și revizuirea cadrului legislativ pentru organizarea și funcționarea unui sistem de educație timpurie integrat și de calitate prin actualizarea normelor de construcție.

Simplificarea procesului de avizare/ acreditare/ certificare, elaborarea standardelor de calitate și a metodologiilor specifice pentru obținerea autorizației de funcționare a serviciilor complementare, actualizarea codului ocupațiilor din România (COR) pentru introducerea ocupațiilor „educator pentru educație timpurie” și „profesor pentru educație timpurie”, sistem de recunoaștere a competențelor dobândite în activitatea din creșă pentru personalul de îngrijire (îngrijitor copii, educator specializat.

Crearea, extinderea, modernizarea infrastructurii pentru organizarea serviciilor de educație timpurie pentru copiii de la naștere la 6 ani, în vederea creșterii ratei de participare și favorizării revenirii părinților în câmpul muncii;

Schema de granturi pentru construirea a 200 de creșe/ servicii de educație timpurie și operaționalizarea acestora de către operatori publici sau privați;

Crearea unor instrumente de piață care să încurajeze investițiile private, ale sectorului neguvernamental și parteneriat public-privat (PPP) pentru toate tipurile de servicii de educație timpurie.

Categories: Stiri