UE sprijină biotehnologiile și tehnologia globulelor roșii pentru tratarea bolilor rare

UE sprijină biotehnologiile și tehnologia globulelor roșii pentru tratarea bolilor rare

Banca Europeană de Investiții investește 30 de milioane de euro pentru a sprijini strategia de inovare a EryDel. Obiectivul acestei companii italiene de biotehnologie este dezvoltarea și comercializarea de terapii derivate din tehnologia sa care utilizează globule roșii pentru tratarea bolilor rare. Cel mai avansat produs al EryDel, în prezent în curs de dezvoltare, urmărește să trateze „Ataxia-telangiectazia”, o boală neurodegenerativă rară care provoacă un handicap grav la copii.

Finanțarea este asigurată prin Fondul european pentru investiții strategice, pilonul principal al Planului de investiții pentru Europa. Comisarul pentru afaceri economice, Paolo Gentiloni, a declarat: „Planul de investiții pentru Europa are un istoric foarte bun în ceea ce privește identificarea și sprijinirea întreprinderilor inovatoare din domeniul tehnologiilor. Datorită faptului că finanțăm compania EryDel din Italia și tehnologiile sale de ultimă generație în domeniul globulelor roșii, vom contribui la extinderea limitelor în ceea ce privește tratamentul bolilor rare în beneficiul pacienților din Europa și din lume.”

Mai multe detalii pe site-ul Comisiei Europene aici

Categories: Stiri